Prognoza pentru începutul de săptămână 11 – 14 februarie

Următoarele zile vor marca o scădere a temperaturilor, ca urmare a influenței unei depresiuni de sorginte nord-atlantică, ce va advecta pe partea sa posterioară un aer polar-maritim. În consecință, precipitațiile ce vor cădea se vor transforma treptat în lapovițe și ninsori, îndeosebi în cursul zilei de marți. Cu toate acestea, un strat de zăpadă mai consistent se va depune doar în sudul Transilvaniei (până la 15-20 de centimetri), în restul țării urmând să se depună strat de zăpadă doar în mod izolat (până la 3-5 centimetri), mai ales în zonele deluroase. În cursul dimineții de joi în depresiunile din estul Transilvaniei temperaturile vor coborî cu mult sub pragul gerului, izolat chiar până la -20 de grade Celsius, ca urmare a degajării cerului de nori.

Luni vremea va fi inchisa mai ales in regiunile intracarpatice ale teritoriului, unde in prima parte a zilei va ploua pe arii extinse, iar dupa lasarea intunericului precipitatiile se vor transforma in lapovita si ninsoare. Cantitatile de apa asteptate a se acumula vor fi moderate, local urmand sa cada pana la 10-15 mm. Spre seara, conform modelelor numerice rulate de ido.ro, unele ploi slabe locale se vor semnala si in Oltenia si in nordul Moldovei. Vantul va sufla moderat in vestul Banatului, estul Moldovei, Baragan si Dobrogea si mai mult slab in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 4 si 9 grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana, 7-12 grade in Oltenia, 10-15 grade in Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in estul Luncii Dunarii) si 6-11 grade in Moldova.

Stratul de zapada estimat a se depune pana in dimineata zilei de marti. Local, mai ales in sudul Transilvaniei, se va depune un strat de zapada de pana la 10-15 centimetri, in timp ce la munte (si in special in Carpatii Meridionali) grosimea stratului de zapada nou-depus va ajunge izolat pana la 40-50 de centimetri. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON.

Marti vremea se va raci in toata tara. In sudul si estul Transilvaniei, precum si in nordul Moldovei vor predomina ninsorile, in timp ce in Muntenia vor fi precipitatii mixte. In restul teritoriului precipitatiile se vor semnala cu totul izolat si vor fi predominant sub forma de ploaie. In sudul Transilvaniei si in Carpatii Meridionali se va depune local un strat de zapada de pana la 10-15 centimetri, iar la altitudini de peste 1500 de metri stratul de zapada nou depus va fi chiar si de 40-50 de centimetri, potrivit prognozei Vremea.ro. Si la Bucuresti in cursul noptii de marti spre miercuri se vor semnala temporar precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va sufla moderat in cea mai mare parte a tarii, cu unele intensificari temporare la tare pe crestele montane, unde zapada nou-depusa va fi viscolita. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre -1 si 4 grade in Transilvania si Maramures, 3-8 grade in Banat, Crisana si Oltenia, 5-10 grade in Muntenia si Dobrogea si 2-7 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in extremitatea nordica a regiunii.

Miercuri mai ales in prima parte a zilei vor mai cadea unele precipitatii mixte slabe local in Transilvania, Maramures, nordul Moldovei si Muntenia, in timp ce in restul tarii cerul va deveni variabil. Vantul va sufla moderat spre tare in sud-est, moderat in vestul extrem si mai mult slab in restul regiunilor. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre -3 si 2 grade in Transilvania si Maramures, 0-4 grade in Banat si Crisana, 2-7 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zonele de deal) si -2…3 grade in Moldova.

Joi in sudul extrem al tarii vor mai persista unele innorari, indeosebi in prima parte a zilei, insa numai cu totul izolat vor mai cadea unele precipitatii mixte slabe. Dimineata, pe fondul degajarii cerului de nori, temperaturile vor cobori in depresiunile din estul Transilvaniei pana spre valori de -20…-15 grade Celsius. Vantul va sufla moderat in Moldova si Baragan, tare in Dobrogea (cu rafale de pana la 70-80 de km/h asteptate in zona litorala) si mai mult slab in restul teritoriului. Maximele termice vor urca la pranz pana spre -3…2 grade in Transilvania si Maramures, 1-5 grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate in vestul judetului Arad), 3-7 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si -1…3 grade in Moldova.

© 2019 — Toate drepturile rezervate Vremea.ro, preluarea informațiilor în alt scop decât pentru uz personal este strict interzisă în lipsa unui acord în scris.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.