Prognoza Vremea.ro pentru intervalul 13 – 16 aprilie

În următoarele zile vremea va trece printr-o succesiune foarte rapidă de la foarte cald la rece și apoi din nou la cald, în condițiile în care dinspre nord-vestul continentului pe parcursul zilei de marți va sosi un front atmosferic rece, pentru ca mai apoi advecția tropicală dinspre nordul Africii via Marea Mediterană să își reia locul. În urma frontului rece vor cădea și precipitații, predominant sub formă de ploaie în zonele de șes, dar și lapovițe și ninsori în zonele de deal înalt, la munte și în depresiunile intramontane (îndeosebi din nordul Moldovei). Poate însă cel mai semnificativ fenomen din acest întreg interval vor fi temperaturile extrem de scăzute ce se vor înregistra în cursul dimineții de miercuri-vom detalia în rândurile următoare.

Luni vremea va fi deosebit de calda pentru cea de-a doua decada a lunii aprilie in toata tara. In jumatatea nordica cu totul izolat in cursul dupa-amiezii vor cadea unele averse slabe de ploaie, in timp ce in regiunile sudice norii nu vor obtura aproape deloc stralucirea Soarelui. Vantul va sufla moderat spre tare la munte si in sudul Moldovei si preponderent moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 17 si 22 de grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 21-26 de grade in Banat si Crisana, 19-24 de grade in Oltenia, Muntenia si Moldova si 15-20 de grade in Dobrogea.

Marti vremea se va raci mai ales in jumatatea nordica a tarii, unde vor cadea local precipitatii mixte moderate cantitativ (predominant ploi in zonele joase si ninsori la altitudini mai mari de 800 de metri). Potrivit prognozei Vremea.ro, în zona Obcinelor Bucovinei se va depune un strat de zapada de pana la 10-15 centimetri, insa un strat subtire de 3-5 centimetri se va depune si in nordul Subcarpatilor Moldovei si in depresiunile din estul Transilvaniei. Vantul va sufla moderat spre tare in cea mai mare parte a tarii, chiar tare pe crestele montane inalte (unde va viscoli zapada depusa). Temperaturile maxime se vor situa in general intre 6 si 11 grade in nordul Transilvaniei, Maramures, Banat si Crisana, 10-15 grade in sudul Transilvaniei, 15-20 de grade in Oltenia, 19-24 de grade in Muntenia si Dobbrogea, 14-19 grade in sudul Moldovei, 9-14 grade in centrul Moldovei si 4-9 grade Celsius in nordul Moldovei, cu cele mai scazute valori asteptate in zona Obcinelor Bucovinei.

Miercuri in primele ore ale diminetii vor mai cadea izolat unele precipitatii slabe (predominant sub forma de ploaie) in sudul teritoriului, dupa care cerul va deveni variabil in toate regiunile. Ca urmare a inseninarii cerului in cursul noptii de marti spre miercuri, temperaturile minime vor cobori sub pragului inghetului in mare parte din tara, iar in Transilvania minimele se vor situa in jurul valorii de -5 grade, existand riscul compromiterii anumitor culturi de pomi fructiferi. In depresiunile intramontane din nordul Moldovei la altitudini de peste 800-1000 de metri, pe fondul inclusiv a prezentei unui strat de zapada, temperaturile minime vor cobori pana la valori record pentru decada a doua a lunii aprilie: -15…-13 grade Celsius. Vantul va sufla moderat spre tare la munte si in estul tarii (cu rafale de pana la 60-70 de km/h) si preponderent moderat in celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 7 si 12 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 9-14 grade in Banat si Crisana, 11-16 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sud-vestul extrem al Olteniei) si 9-14 grade in Moldova.

Temperaturile minime estimate a se inregistra in Romania in cursul diminetii de miercuri. Dupa cum se poate vedea, minime negative vor fi inclusiv in sudul tarii, unde stadiul vegetatiei este mai avansat, iar implicit si riscul daunelor produse la pomii fructiferi va fi mai potentat. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Joi vremea va fi frumoasa in toata tara, cu un cer variabil, iar temperaturile vor marca o crestere apreciabila fata de ziua de miercuri. Vantul va continua sa prezinte unele intensificari la tare la munte, in Moldova si in nordul Dobrogei, in timp ce in restul regiunilor acesta va fi slab, cel mult slab pana la moderat. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 13-18 grade Celsius in Transilvania si Maramures si 16-21 de grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova (cu cele mai scazute valori asteptate in estul Dobrogei, ca urmare a influentei brizei de pe Marea Neagra).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.