Vremea în intervalul 2 – 6 februarie: început de săptămână plin de precipitații

Țara noastră va beneficia în următoarele zile de o circulație a aerului intensă dinspre Oceanul Atlantic, care în primă fază va aduce temperaturi foarte ridicate, îndeosebi în sudul țării. În a două parte a intervalului dinspre zona Scandinaviei va fi advectat un aer mai rece, însă valorile termice vor rămâne mai ridicate față de media climatologică a perioadei. Vor cădea precipitații din belșug mai ales în vestul, centrul și nordul țării, însă formă acestora va fi predominant lichidă. La munte la altitudini mai mari de 1500 de metri va ninge și se va depune un strat consistent de zăpadă.

Precipitatiile asteptate a se acumula pana in dimineata zilei de joi. Va ploua pe arii extinse in toata tara iar local cantitatile de apa vor fi foarte insemnate, insa cea mai mare parte a precipitatiilor va cadea sub forma de ploaie. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Primește următoarea prognoză pe email

Luni vremea va fi deosebit de calda in toata tara. In regiunile intracarpatice mai ales in prima parte a zilei va ploua pe arii extinse, iar in vestul Muntilor Apuseni si in nord-estul Carpatilor Orientali se vor acumula cantitati de apa de pana la 30-40 de mm. Vantul va sufla moderat in cea mai mare parte a tarii, iar la munte acesta va fi tare (cu rafale de 80-100 de km/h).
Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 5 si 10 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 9-14 grade in Banat si Crisana, 14-19 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 11-16 grade in Moldova.

Marti depresiunea mediteraneana va incepe sa retrogradeze, astfel incat temperaturile vor scadea usor in nordul tarii, iar la munte precipitatiile se vor transforma treptat in ninsori, potrivit prognozelor Vremea.ro. Cantitatile de apa vor ajunge local pana la 30-40 de mm in vestul Muntilor Apuseni, insa cantitati de apa de pana la 15-20 de mm se vor strange local si in zonele mai joase din Transilvania, Crisana si Banat. Vantul va sufla moderat spre tare la munte si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor situa in general intre 4 si 9 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 8-13 grade in Crisana, 12-17 grade in Banat, 15-20 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 10-15 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in zona Obcinelor Bucovinei.

Miercuri va ploua pe arii extinse in toata tara, iar la munte va ninge. Temporar in cursul noptii se vor semnala ninsori si in zonele mai joase, insa temperaturile ridicate din timpul zilei vor topi rapid stratul subtire de zapada ce se va depune. Cantitatile de apa vor ajunge local pana la 15-20 de mm, iar izolat in Muntii Apuseni pana la 25-30 de mm. Vantul va sufla tare in cea mai mare parte a tarii, chiar foarte tare in zona Carpatilor de Curbura, unde sunt asteptate rafale de pana la 100-120 de km/h.
Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 1 si 6 grade in Transilvania si Maramures, 3-8 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 1-6 grade Celsius in Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sudul extrem al regiunii.

Joi in prima parte a zilei local se vor mai semnala precipitatii mixte in sudul tarii, in timp ce in restul regiunilor cerul va deveni variabil. Vantul va sufla moderat pana la tare la munte si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.
Maximele termice vor urca la pranz pana spre -2…3 grade in Transilvania si Maramures, 0-5 grade in Banat si Crisana, 4-9 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 0-5 grade Celsius in Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.