Vremea în România la început de săptămână: prognoza pentru 14 – 17 ianuarie

Circulația aerului în troposferă la nivelul țării noastre în următoarele zile se va face preponderent dinspre nord-vestul Europei, de unde vor sosi o serie de fronturi atmosferice. Acestea vor afecta în principal regiunile intracarpatice ale teritoriului, unde se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare. În Maramureș și în vestul Carpaților Occidentali se va depune un strat consistent de zăpada până miercuri seară, pe alocuri grosimea acestuia urmând să ajungă și la 50-70 de centimetri. În sudul și estul teritoriului precipitațiile vor fi practic inexistente, Carpații Meridionali și Orientali având rolul de a săraci norii de apa precipitabilă. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate pentru această perioadă, odată cu umiditatea venită dinspre Oceanul Atlantic urmând să fie advectat și un aer ceva mai cald.

Luni vremea va fi inchisa in vestul, centrul si nordul teritoriului, unde va ninge pe arii extinse. Local in Banat si Crisana se vor semnala si precipitatii mixte si va exista riscul depunerii de polei. Potrivit prognozelor Vremea.ro, în vestul Carpatilor Occidentali si in zona muntilor vulcanici din Maramures ninsorile vor fi abundente, ca urmare a intensificarii orografice a precipitatiilor. In aceste zone se va depune un strat nou de zapada de pana la 20-30 de centimetri. Vantul va sufla moderat in cea mai mare parte a tarii, cu unele intensificari temporare la tare in zonele montane inalte, unde zapada proaspat depusa va fi viscolita. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -2 si 3 grade in Transilvania si Maramures, 1-5 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Moldova si 3-8 grade in Dobrogea, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sudul litoralului.

Marti vremea se va raci in cea mai mare parte a tarii, iar ninsorile vor continua sa cada in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si cu totul izolat in nordul Olteniei si al Moldovei. In vestul Carpatilor Occidentali si in sudul Maramuresului se va depune un strat nou de zapada de pana la 15-20 de centimetri. Vantul va sufla tare in sudul Olteniei si pe litoral si slab pana la moderat, cel mult moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre -7 si -2 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), -2…3 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Moldova (cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul Olteniei) si 1-5 grade in Dobrogea.

Miercuri ninsorile vor continua sa cada pe arii relativ extinse in regiunile intracarpatice ale teritoriului, cu exceptia Banatului si al Crisanei, unde precipitatiile vor fi mixte. Din nou, cele mai consistente ninsori se vor semnala in vestul Carpatilor Occidentali si in sudul Maramuresului, unde se va mai depune un strat de zapada de pana la 15-20 de centimetri, ido.ro prognozând că în unele zone mai inalte grosimea totala a zapezii urmand sa ajunga pana la un metru si jumatate. Vantul va sufla moderat spre tare in sudul Olteniei si al Transilvaniei si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre -3 si 2 grade in Transilvania si Maramures, 1-6 grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in vestul Banatului), 3-8 grade in Oltenia si -2…3 grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Stratul nou de zapada estimat a se depune pana miercuri seara. In vestul Carpatilor Occidentali si in Maramures se vor depune pana la 50-70 de centimetri de zapada in mod izolat, insa un strat de 10-15 centimetri se va depune local si in restul zonelor din interiorul arcului carpatic. Sursa – kachelmannwetter.com, model ICON.

Joi in prima parte a zilei va mai ninge slab in zona Carpatilor Orientali, pentru ca spre seara unele precipitatii mixte sa se semnaleze in Banat si in Crisana. Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a tarii, cel mult slab pana la moderat in Crisana si pe litoral. Maximele termice vor urca la pranz pana spre -1…4 grade in Transilvania si Maramures, 1-6 grade in Banat si Crisana, 5-10 grade in Oltenia si 2-7 grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in nordul extrem al Moldovei.

© 2019 — Toate drepturile rezervate Vremea.ro, preluarea informațiilor în alt scop decât pentru uz personal este strict interzisă în lipsa unui acord în scris.



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.