Vremea la început de săptămână. Prognoza pentru 15 – 18 aprilie

Ciclonul mediteranean care a afectat țara noastră în ultimele zile prin precipitații consistente sub formă de ploaie, va migra către Ucraina în următoarea perioadă, iar de acolo, împins fiind de către un câmp anticiclonic situat în zona Câmpiei Ruse, va retrograda către vest, astfel încât după o scurtă pauză luni, precipitațiile vor reveni în România de marți, mai cu seamă în Moldova, unde se vor acumula și cantități ceva mai importante de apă. La munte vor fi precipitații mixte, iar îndeosebi în cursul dimineții de marți se vor înregistra minime negative pe arii extinse în regiunile centrale ale teritoriului. Temperaturile se vor situate aproape de normalul climatologic al perioadei în regiunile intracarpatice, în timp ce în sud și est acestea vor fi cu câteva grade mai scăzute decât ar fi normal pentru a două decadă a lunii aprilie.

Luni vremea va fi ușor instabilă în Banat și în nordul Olteniei, unde mai ales după-amiază se vor semnala în mod local cateve averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, conform prognozei Vremea.ro. Vântul va sufla tare în Moldova, Bărăgan și Dobrogea (cu rafale de până la 60-70 de km/h), în timp ce în restul teritoriului acesta va fi mai mult slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 8 și 13 grade Celsius în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei), 13-18 grade în Banat și Crișana și 10-15 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Marți va ploua pe arii extinse în Moldova și izolat se vor strânge cantități de apă de până la 10-15 mm. La munte va ninge, mai ales în Carpații Orientali. Spre seară unele ploi slabe își vor face apariția local și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Vântul va sufla tare în Moldova și slab, cel mult slab până la moderat în celelalte regiuni. Dimineață temperaturile vor coborî sub pragul înghețului pe arii extinse în Transilvania, iar în depresiunile intramontane ido.ro prognozează că se vor înregistra minime chiar și de până la -5 grade Celsius. Temperaturile maxime se vor situa în general între 9 și 14 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, 14-19 grade în Oltenia, Munteniа și Dobrogea (cu cele mai ridicate valori așteptate în Lunca Dunării), 9-14 grade în jumătatea sudică a Moldovei și 4-9 grade în cea nordică.

Abaterile termice estimate a se înregistra în cursul după-amiezei de marți. Apasă pe imagine pentru detalii. Sursa: model GFS via tropicaltidbits.com.

Miercuri vor mai cădea câteva ploi locale (mai ales sub formă de aversă) în jumătatea nordică a țării, iar după orele prânzului acestea își vor face apariția izolat și în Oltenia și Muntenia. Doar cu totul izolat se vor mai strânge până la 8-10 mm de apă în nordul Moldovei. La munte vor continua precipitațiile mixte, mai ales la altitudini mai mari de 1500 de metri. Vântul va sufla slab în cea mai mare parte a țării, cel mult slab până la moderat în sudul Olteniei. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 8 și 13 grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei), 11-16 grade în Banat și Crișana, 13-18 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 10-15 grade în Moldova.

Joi se vor mai semnala ploi sub formă de aversă (însoțite răzleț și de fenomene electrice) pe spații extinse în majoritatea zonelor țării, însă cantități ceva mai importante de apă (de până la 10-15 mm) se vor acumula doar în nordul Moldovei. La munte, la altitudini mai mari de 1500 de metri va ninge, iar pe crestele cele mai înalte va fi viscol. Vântul va sufla moderat în Bărăgan și în Dobrogea și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Maximele termice vor urca la prânz până spre 11-16 grade în Transilvania și Maramureș, 14-19 grade în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 9-14 grade Celsius în Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în zona Obcinelor Bucovinei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.