Arhive etichetă: Vremea în Aprilie

Vremea în luna aprilie în România

Cum va fi vremea în weekend-ul 20 – 21 aprilie

Un nucleu depresionar slab dezvoltat, situat în zona centrală a bazinului Mării Negre, va aduce o vreme mai răcoroasă decât în mod obișnuit pentru a două jumătate a lunii aprilie în zonele estice ale teritoriului. Abaterile termice negative nu vor fi foarte mari, însă vântul activ (îndeosebi pe parcursul zilei de vineri) va accentua senzația de frig. În centrul, sud-vestul și în vestul României temperaturile se vor situa în apropierea mediilor climatologice ale perioadei. Precipitațiile sub formă de ploaie vor fi și ele prezente cu precădere în jumătatea estică a teritoriului, în timp ce la munte (la altitudini de peste 1500 de metri) vor cădea mai aleși ninsori.
Continuă să citești

Vremea la început de săptămână. Prognoza pentru 15 – 18 aprilie

Ciclonul mediteranean care a afectat țara noastră în ultimele zile prin precipitații consistente sub formă de ploaie, va migra către Ucraina în următoarea perioadă, iar de acolo, împins fiind de către un câmp anticiclonic situat în zona Câmpiei Ruse, va retrograda către vest, astfel încât după o scurtă pauză luni, precipitațiile vor reveni în România de marți, mai cu seamă în Moldova, unde se vor acumula și cantități ceva mai importante de apă. La munte vor fi precipitații mixte, iar îndeosebi în cursul dimineții de marți se vor înregistra minime negative pe arii extinse în regiunile centrale ale teritoriului. Temperaturile se vor situate aproape de normalul climatologic al perioadei în regiunile intracarpatice, în timp ce în sud și est acestea vor fi cu câteva grade mai scăzute decât ar fi normal pentru a două decadă a lunii aprilie.
Continuă să citești

Vremea în weekend-ul 13 – 14 aprilie în România

Un amplu nucleu depresionar situat în partea centrală a bazinului mediteranean va continua să aducă ploi îndeosebi sub formă de aversă în majoritatea regiunilor țării noastre la sfârșitul săptămânii. Cele mai importante cantități de apă se vor înregistra în Banat și în Oltenia, unde pe parcursul întregului interval se vor acumula până la 30-50 de mm. Deși nebulozitatea va fi ridicată în toată țara, temperaturile se vor menține mai ridicate față de media climatologică a perioadei în Transilvania și Maramureș, în timp ce în restul regiunilor mai ales maximele termice vor fi ușor mai scăzute decât ar fi normal pentru a două decadă a lunii aprilie. Continuă să citești

Vremea la început de săptămână. Prognoza meteo între 8 și 11 aprilie

Următorul interval va fi caracterizat de o vreme caldă în majoritatea regiunilor țării, abaterile termice pozitive față de media climatologică urmând să fie în general cuprinse între 3 și 5 grade Celsius. Cu toate acestea, instabilitatea atmosferică va fi în creștere, pe măsură ce un nucleu depresionar mediteranean va afecta teritoriul țării noastre, în condițiile deplasării sale dinspre sud-vest către nord-est. Ploi sub formă de aversă vor cădea în majoritatea zonelor, însă cantități ceva mai însemnate de apă se vor înregistra doar în Moldova, Muntenia, Oltenia și la munte. Continuă să citești

Prognoza Vremea.ro pentru weekend-ul 5 – 7 aprilie

După o serie de zile ceva mai răcoroase pentru regiunile extracarpatice în special, următorul interval va propune o creștere ușoară a valorilor termice, pe măsură ce dinspre nordul Africii va fi advectat un aer tropical către sud-estul continentului pe partea anterioară a unui ciclon mediteranean. Același ciclon va da târcoale României în week-end, dar se va activa cu adevărat deasupra țării noastre abia de săptămâna viitoare. Până atunci, sunt așteptate să cadă doar ploi slabe locale în Banat, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, îndeosebi în cursul zilei de duminică. Crișana, Maramureșul și vestul Transilvaniei vor beneficia de cele mai ridicate maxime termice la nivel național, în condițiile în care în aceste regiuni precipitațiile mai degrabă vor lipsi, iar cerul se va menține mai mult senin. Continuă să citești