Următoarele zile vor marca o răcire a vremii, pe măsură ce dinspre nord-vestul continentului va fi advectat un aer de origine polar-oceanică pe partea anterioară a unui anticiclon situat în sud-vestul Europei. Doar luni temperaturile vor mai fi ridicate, în sudul țării urmând să se mai înregistreze valori de peste 20 de grade Celsius. Precipitațiile nu vor lipsi de asemenea, acestea se vor semnala în aproape toată țara, cu excepția Banatului, a vestului Transilvaniei și a vestului Olteniei. În zonele de șes va ploua, în timp ce la munte va ninge și vântul va sufla cu putere. Totuși, cantitățile de apă estimate a se acumula nu vor fi importante, numai cu totul izolat urmând să se acumuleze până la 10-15 mm.
Continuă să citești
