Prognoza pentru 30 decembrie – 2 ianuarie. Vremea de Revelion

Ultimele zile din anul 2019 și primele zile din 2020 vor aduce o vreme mai caldă în comparație cu media climatologică a perioadei, în pofida unei advecții de aer mai rece dinspre nordul continentului (în prima parte a intervalului). Un vast anticiclon poziționat în centrul Europei va face ca vremea în țara noastră să fie stabilă, cu puține precipitații. Doar în jumătatea estică a țării, unde izobarele vor fi mai strânse ca urmare a proximității unui câmp depresionar centrat în Rusia europeană, vor mai cădea local câteva precipitații mixte slabe.

Luni vremea va fi in general inchisa indeosebi in partea estica a tarii, unde in prima parte a zilei vor cadea local ninsori slabe cantitativ (pana la 5 centimetri de zapada se vor depune pe Coasta Iașilor). In centrul tarii, ca urmare a inseninarii cerului in cursul noptii, temperaturile minime vor fi destul de scazute si se vor apropia de pragul gerului pe vai si in depresiunile intramontane.
Vantul va sufla moderat spre tare in sud-estul tarii si slab, cel mult slab pana la moderat in restul regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -5 si 0 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), -2…3 grade in Banat si Crisana, 0-5 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si -3…2 grade in Moldova.

Marti, in Ajunul Anului Nou cerul va fi variabil in prima parte a zilei, insa dupa orele pranzului norii vor strange randurile din nou in estul tarii, unde local se vor semnala precipitatii mixte, dar slabe cantitativ, potrivit prognozei Vremea.ro.
Vantul va sufla tare la munte, moderat in sud-est si mai mult slab in restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa in general intre -5 si 0 grade in Transilvania si Maramures, -2…3 grade in Banat si Crisana si 1…6 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate in zonele subcarpatice.

Miercuri, in prima zi a anului 2020, vor cadea precipitatii mixte slabe in sud-estul teritoriului (mai ales in prima parte a zilei), in timp ce la munte va ninge si se va mai depune un strat de zapada de pana la 5-10 centimetri.
Vantul va sufla tare in Moldova, Dobrogea si la munte (cu rafale de pana la 70-80 de km/h) si in general moderat in celelalte regiuni. Maximele termice vor urca la pranz pana spre -3…2 grade Celsius in Transilvania si Maramures, -1…4 grade in Banat si Crisana, 3-8 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 0-5 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona Obcinelor Bucovinei.

Stratul de zapada estimat a se depune pana in seara zilei de miercuri. In estul tarii va ninge temporar si se va depune un strat de zapada de pana la 5-10 centimetri pe intreg parcursul intervalului. Si la Bucuresti se vor semnala precipitatii slabe sub forma de lapovita si ninsoare, insa strat de zapada se va depune doar in zonele periferice ale orasului (1-3 centimetri), datorita insulei de caldura urbana a Capitalei. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU.

Joi vremea se va ameliora ca aspect iar cerul va deveni variabil in toata tara. Doar in primele ore ale diminetii vor mai cadea izolat cateva ninsori slabe in Moldova si in zona Carpatilor Orientali.
Vantul va sufla moderat la munte si in Dobrogea si slab, cel mult slab pana la moderat in restul tarii. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre -3 si 2 grade in Transilvania si Maramures, -1…4 grade in Banat si Crisana si 1-6 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate in sud-vestul Olteniei.



Un comentariu la „Prognoza pentru 30 decembrie – 2 ianuarie. Vremea de Revelion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.