Dupa depresiunea de vineri, care va mai aduce ninsori si viscol pe arii extinse in cea mai mare parte a tarii (cu exceptia Dobrogei, unde vor predomina ploile), circulatia aerului in troposfera se va reorienta dinspre nord-vest, tara noastra urmand sa intre din nou sub incidenta unui aer polar de origine oceanica. Astfel, in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana sambata si duminica va ninge pe arii relativ extinse, chiar daca slab cantitativ. Datorita directiei predominante a vantului de nord-vest, conform prognozelor Vremea.ro sudul si estul teritoriului vor ramane cvasi-ferite de precipitatii (la adapostul Carpatilor Meridionali si Orientali), unele ninsori slabe si lapovite urmand sa se semnaleze doar cu totul izolat. Din punct de vedere termic vremea va fi normala pentru aceasta perioada, cu temperaturi usor negative in buna parte din teritoriu si ger in cursul diminetii (in special in depresiunile din estul Transilvaniei, unde mai ales sambata dimineata temperaturile vor cobori pana spre -15 grade Celsius).
Continuă să citești
