Prognoza vremea.ro pentru sezonul de iarna 2017-2018

Daca la inceputul toamnei 2017 semnalele primite din modelarile numerice pe lunga durata erau foarte impartite in privinta evolutiei la scara larga a vremii in Europa si in intreaga emisfera nordica, in ultimele saptamani estimarile au inceput sa intre pe un fagas al consensului. In continuare exista modele numerice care fac nota discordanta fata de restul – paradoxul face insa ca aceste modele sa fie recunoscute drept cele mai precise pe termen mediu si lung de catre comunitatea stiintifica ce activeaza in domeniul meteorologiei. Tocmai de aceea, pe langa interpretarea proprie a vremea.ro (bazata in special pe analogii statistice), o anumita parte din estimarea pentru iarna 2017 – 2018 se bazeaza si pe aceste modele (cel american – CFS si indeosebi cel european – ECMWF).

Estimarea noastra merge pe ideea unei ierni per ansamblu normala din punct de vedere termic si pluviometric, insa, mai ales in cazul temperaturilor, variatiile vor fi semnificative de la o luna la alta. Toate datele pe care le avem la dispozitie sugereaza o iarna tarzie in zonele extracarpatice, unde se vor inregistra totusi cel putin 2-3 episoade de viscol semnificativ, mai ales in cursul lunii ianuarie.

În anii anteriori am arătat și care sunt principalii factori ce influențează vremea din iernile din România, lectură ce o recomandăm celor pasionați de prognoze pe termen lung.

Prognoza vremea.ro pentru sezonul de iarna 2017-2018

Abaterile cantitatilor de precipitatii (in raport cu mediile multianuale) estimate pentru perioada decembrie 2017 – februarie 2018. Sezonul de iarna este estimat a fi unul normal pluviometric per ansamlu, doar in sud-est fiind asteptat un usor excedent. La nivel national luna decembrie va fi relativ normala din punct de vedere al cantitatilor de precipitatii asteptate sa cada, luna ianuarie va fi excedentara, iar in luna februarie precipitatiile vor inregistra un usor deficit fata de media multianuala in majoritatea regiunilor tarii. Sursa: climate.copernicus.eu, model ECMWF.

Luna noiembrie 2017

A doua jumatate a lunii noiembrie, spre deosebire de prima sa parte, va fi mai umeda in special in regiunile vestice, nordice si centrale ale teritoriului. Totusi, din punct de vedere termic vremea se va mentine calda in comparatie cu media climatologica in toata tara, in unele zone abaterile termice pozitive lunare urmand sa fie chiar de pana la 3 grade Celsius. In astfel de conditii de temperaturi ridicate, ninsorile inca nu isi vor face aparitia pe arii extinse la ses, acestea urmand sa se limiteze la zonele de munte si local in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei (mai ales in ultimele zile ale lunii).

Luna decembrie 2017. Vremea de Sărbători.

Luna decembrie va debuta cu o vreme usor mai rece decat in mod obisnuit mai ales in regiunile intracarpatice si in nordul Moldovei, unde va ninge consistent si se va depune un strat important de zapada. In zonele extracarpatice, desi precipitatiile vor fi de asemenea consistente – forma acestora va fi prodominant sub forma de ploaie. Tot in sud si in est temperaturile se vor situa usor peste media climatologica a perioadei, abaterile termice pozitive urmand sa fie de pana la 1-2 °C.

A doua jumatate a lunii va fi marcata de o circulatie troposferica zonala – dinspre Oceanul Atlantic – astfel incat vremea.ro prognozeaza ca temperaturile vor fi in crestere, inclusiv in preajma Craciunului. In vest, centru si nord cantitatille de apa se vor situa usor peste media multianuala a perioadei, in timp ce in sud si in est acestea vor fi preponderent deficitare; cu toate acestea, in niciuna dintre regiuni nu vor predomina ninsorile (din cauza temperaturilor ridicate), acestea urmand sa se limiteze la zona montana, unde stratul de zapada va deveni consistent.

Abaterea temperaturilor fata de media climatologica estimata pentru perioada decembrie 2017 – februarie 2018. Semnalul este cel al unei ierni normala termic per ansamblu pentru zona tarii noastre, cu o luna decembrie usor mai calda in comparatie cu normele climatologice, o luna ianuarie foarte rece, in timp ce februarie este estimata a fi o luna foarte calda. Sursa: climate.copernicus.eu, model ECMWF.

Luna ianuarie 2018

In prima parte a lunii ianuarie vremea se va raci accentuat in toate regiunile tarii datorita slabirii vortexului polar, ale carui meandrari vor ajunge pana la latitudinea Romaniei. Temperaturile se vor situa usor sub media climatologica in sud si in est, in timp ce in vest, centru si nord acestea vor fi apropiate de normalul termic al perioadei. Precipitatiile vor fi sub forma de ninsoare in majoritatea regiunilor, in sud si in est in 1-2 randuri urmand sa isi faca aparitia fenomenul de viscol. Va ninge de asemenea si in zonele intracarpatice, insa linistit, fara vant puternic. Din punct de vedere pluviometric, in sudul tarii precipitatiile vor fi mai consistente in comparatie cu media multianuala, in timp ce in restul regiunilor acestea se vor situa „pe medie”.

In a doua jumatate a lunii vremea va continua sa se raceasca, urmand sa devina geroasa in marea majoritate a zonelor tarii. Temperaturile minime vor cobori in depresiunile din estul Transilvaniei pana la valori de -30…-25 de grade Celsius, insa minime de pana la -20˚C vor fi posibile si in restul regiunilor, inclusiv la Bucuresti. La nivelul intregii tari temperaturile vor fi cu pana la 5 grade Celsius sub media climatologica a perioadei, cel mai frig urmand sa fie in estul Transilvaniei si in zona Moldovei. Aceasta scadere termica se va datora unui anticiclon de tip scandinav, care va bloca avansul maselor de aer cald si umed dinspre Oceanul Atlantic si va favoriza o patrundere de aer arctic de origine siberiana pana adanc in sudul Europei. In consecinta, precipitatiile se vor situa sub media climatologica a perioadei in aproape toate regiunile, mai putin in sud-est, unde mai ales spre sfarsitul intervalului – pe fondul retragerii aerului rece – mai este posibila aparitia unui episod de viscol.

Luna februarie 2018

Prima jumatate a lunii februarie va marca si finalul scurtei (dar intensei) ierni 2017-2018. Circulatia la nivel european va redeveni una zonala, aerul rece de origina arctica urmand sa fie impins tot mai spre nord. In tara noastra temperaturile se vor situa peste media climatologica a perioadei cu pana la 2 grade Celsius in aproape toate regiunile, cel mai cald urmand sa fie in Banat si in Oltenia. Cantitatile de precipitatii vor fi normale in sud si est si usor excedentare in vest, centru si nord. Ninsorile isi vor mai face aparitia doar in zonele de deal din Transilvania, Maramures si din nordul Moldovei, in restul regiunilor precipitatiile urmand sa cada predominant sub forma de ploaie.

A doua parte a lunii februarie va continua in aceeasi nota, cu o vreme mai calda in comparatie cu media climatologica a perioadei. Abaterile termice fata de norma chiar vor mai creste fata de prima jumatate a lunii, desi nu sunt asteptate a se inregistra recorduri (lunare) absolute de temperatura – cum a fost cazul in iarna precedenta, cand s-au inregistrat 26 ℃ la Patarlagele. Precipitatiile sub forma de ninsoare vor mai cadea doar cu totul izolat in zonele de ses din jumatatea nordica a tarii, in rest (cu exceptia zonelor montane) acestea urmand sa fie eminamente lichide. In sud si in est precipitatiile vor fi usor deficitare, in timp ce in vest, centru si in nord acestea vor fi apropiate de media multianuala.

Luna martie 2018

Luna martie, in prima sa jumatate va oferi un scurt puseu hibernal locuitorilor din centrul si din nordul tarii, unde local se vor mai semnala unele ninsori. In rest, precipitatiile vor fi exclusiv sub forma de ploaie. Pe aproape intreg teritoriul tarii cantitatile de apa vor fi usor deficitare in comparatie cu media multianuala, doar in nord-vestul extrem acestea urmand sa fie „pe norma”, sau chiar usor excedentare. Din punct de vedere termic vremea va fi usor mai calda fata de media climatologica in sud si in est, in timp ce in vest, centru si nord temperaturile vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei.

A doua jumatate a lunii martie va insemna debutul oficial al primaverii din punct de vedere meteorologic, temperaturile urmand sa se situeze cu pana la 2-3 grade Celsius peste media climatologica a perioadei in aproape toate regiunile, cel mai cald urmand sa fie in Banat, Oltenia si in sudul Munteniei, unde, in ultima decada nu sunt excluse a se inregistra maxime „de vara”, de pana la 23-25°C. Ninsorile isi vor mai face aparitia doar in zonele montane (unde se va atinge maximul stratului de zapada din sezonul hibernal); in rest, precipitatiile vor fi doar sub forma de ploaie. Precipitatiile estimate a se acumula in a doua jumatate a lunii martie vor fi deficitare in majoritatea zonelor tarii, cu exceptia sud-vestului, unde acestea se vor apropia de mediile multianuale.

Este necesar sa mentionam faptul ca, la fel ca in cazul oricaror previziuni pe termen lung, previziunile pentru iarna ce urmeaza au un grad de realizare de aproximativ 65-70%, cu mult mai putin fata de procentul de realizare a unei prognoze saptamanale (precisa in jur de 85-90% din cazuri), datorita limitarilor tehnologice care nu permit pentru moment o acuratete mai ridicata in evaluarea potentialului de evolutie a vremii pe un interval mai lung de 15-30 de zile.

Prognoza iarna 2021 – 2022



Un comentariu la „Prognoza vremea.ro pentru sezonul de iarna 2017-2018

  1. Gheorghe Aurelian

    Deci un lucru e clar iarna cel putin aici in sud s-a scurtat la circa o luna maxim decembrie este ultima luna de toamna si februarie dupa jumatate e primavara. Anul acesta era vorba de NAO si OA in faza negativa inca de pe la sfarsitul lui noiembrie si o iarna ca pe timpuri. Diferenta fata de anii 80 chiar si 90 este uriasa! Incalzirea este fara precedent!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.